Deși Gigi Becali lăsase de înțeles faptul că Iasmin Latovlevici va ajunge în cele din urmă la St. Etienne până la finalul perioadei de transferuri din această iarnă, iar Ilie Stan nu l-a folosit pe fundaș în amicalul cu Levski Sofia tocmai pentru a nu risca să-i compromită plecarea printr- accidentare, tărăgănarea tratativelor nu le-a convenit deloc conducătorilor clubului francez, care au decis să se orienteze către o altă pistă.
Conform site-ului francez topmercato.com, șefii „sfinților” au ajuns la o înțelegere cu Jonathan Brison (28 de ani) de la AS Nancy, care va semna pe o perioadă ce nu a fost încă făcută publică.
În cazul în care s-ar fi transferat la St. Etienne, Latovlevici ar fi avut mari șanse de a deveni titularul postului, el având de luptat doar cu tânărul Faouzi Ghoulam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER